Vorbirea este traducerea în sunete a gândurilor noastre, a vibrațiilor noastre, a cuvintelor.

Cum este vorbirea noastră acum? Nu dăm atenție tonului pe care îl avem atunci când vorbim sau ce cuvinte rostim. Utilizând cuvinte vulgare și murdare, uităm pur și simplu ce înseamnă o comunicare recunoscătoare. Asta demonstrează nu doar nivelul nostru de degradare, ci și alte aspecte. Oare nu este evident că atunci când folosim astfel de cuvinte fericirea din interiorul nostru nu crește? Din contră! Oferim posibilitatea să apară energia negativă, apoi ne întrebăm de ce trebuie să luăm tratamente pentru durerile de cap.

Există o legătură directă între starea creierului nostru și vorbire. Dacă mintea noastră este sănătoasă, atunci vorbirea va fi pe măsură. Un creier sănătos este întotdeauna pozitiv. Având o asemenea stare, noi nu vom bârfi, nu vom critica, nu vom expune pretenții. Nu ne vom plânge de destine. Tonul vocii va fi calm și plăcut. Fiecare va dori să vorbească cu o asemenea persoană. Când vorbești cu un ton ridicat demonstrezi că ai un suflet slab.

De regulă, 90% dintre toate certurile și conflictele apar atunci când vorbim pe cineva de rău. Noi toți trebuie să învățăm să vorbim plăcut, manierat, controlându-ne gândurile rostite. În Occident, o persoană care nu este capabilă să-și controleze discursul este considerată o persoană primitivă.

A trecut ceva timp de când a fost demonstrat faptul că noi preluăm calitățile acelei persoane despre care vorbim și la care ne gândim, din acest motiv, atunci când vorbim de rău pe cineva, criticându-l, ne asumăm calitățile negative ale acelei persoane.

Probabil ai observat că suntem mai egoiști și plini de invidie și ură și ne este mai greu să vorbim despre cineva cu plăcere. Cu cât mai vulgar este discursul nostru, cu atât mai puțin armonioși suntem noi și în rezultat primim lecții dure de la viață.

Una dintre cauzele oboselii noastre este faptul că vorbim prea mult. Vorbirea multă e un semn că suntem pustii. Ideal ar fi să vorbim puțin, calm și cu răbdare. Așa vom putea economisi energia și timpul intr-o discuție. Trebuie să învățăm să ne verificăm cuvintele. Fiecare cuvânt trebuie să aibă un sens – aceste cuvinte vor fi întotdeauna puternice.

Și mai este un sfat, probabil cel mai prețios dintre toate: gândește-te bine înainte să vorbești.

Cuvintele vor avea un sens dacă vor fi pline de admirație față de ceilalți. Și astfel, atunci când vei adresa cuvinte mai dure, ele nu vor fi percepute ca o jignire, ci ca un sfat.

Trebuie să vorbești despre toate, însă cu respect și iubire. Orice cuvinte ar spune o mamă copiiilor ei, însă, rostite cu dragoste, aceștia nu vor primi cuvintele cu răutate. Ei vor simți dragostea mamei și vor înțelege că ea le vrea binele.

De asemenea, puteti incerca si terapia Bowen Bowtech - care ajuta la diminuarea tuturor durerilor de oase si articulare, precum si in afectiuni respiratorii, digestive, oboseli si, totodata, ajuta la relaxarea si armonizarea intregii fiinte.  

Sursă: https://dozadesucces.ro/vorbirea-tradeaza-starea-in-care-se-afla-creierul-nostru/