Lavanda (levănțica)


Lavanda are proprietăţi terapeutice valoroase: anticolitice, coleretic-colagoge, antiseptice, diuretice, relaxante şi anxiolitice.

Preparatele din lavandă (infuzia şi tinctura) sunt de mare ajutor în caz de dischinezii biliare, de balonări sau de migrene; tinctura şi uleiul volatil sunt indicate în nevroză şi în suprasolicitarea psihică. La fel de eficientă este terapia internă cu infuzii, cu ulei volatil şi cu miere în afecţiunile respiratorii (gripă, bronşită sau tuse convulsivă) care se asociază cu tratamentul extern: se fac inhalaţii cu ulei de lavandă în amestec cu apă caldă.

În afecţiunile aparatului urinar (colică, cistite) sunt indicate tinctura şi uleiul volatil, asociate cu băile calde de şezut. În compoziţia plantei au fost identificate peste 40 de componente care nu pot fi obţinute pe cale de sinteză în laborator. În compoziţia plantei se regăsesc alcoolul olifalic, acidul acetic, taninul şi principiile amare, care atribuie lavandei virtuţi vindecătoare pentru mai bine de 70 de boli.

Indicaţiile lavandei:

Levănţica reduce starea de agitaţie şi de anxietate; atenuează simptomele depresiei; combate insomnia; ameliorează tulburările digestive de origine nervoasă; balonările; durerile spasmodice, nevralgice şi reumatismale; iar în balneoterapie ajută la ameliorarea tulburărilor de circulaţie.

Mod de administrare al ceaiului de lavandă:
Administrare internă: recomandată pentru anxietate, agitaţie, insomnie, tulburări digestive de origine nervoasă, balonări. Infuzie ceai de lavandă: se infuzeaza 0,8 g până la 1,5 g de flori uscate de lavandă (o linguriţă până la 2 linguriţe de flori) în 150 ml de apă fiartă, timp de 5 până la 10 minute. Acest ceai se poate bea de până la 3 ori pe zi, în funcţie de afectiuni sau înainte de culcare pentru a combate insomnia. Ceaiul se prepară din patru linguri de plantă şi din 500 ml de apă, care se fierb cinci minute. Se bea zilnic câte o cană cu ceai, îndulcit cu o linguriţă de miere după fiecare masă principală, iar leacul are efecte relaxante puternice.

Istoria lavandei: Romanii foloseau calităţile aromatice ale lavandei în terme şi îşi parfumau baia şi veştmintele. De altfel, numele său vine de la cuvântul latin “lavare” care înseamnă spălare. În Evul Mediu calităţile dezinfectante ale lavandei erau recunoscute şi se folosea pentru combaterea ciumei. Acestă plantă este un tonic recunoscut, iar în unele regiuni din Spania era apreciată ca şi antidiabetic.

Cercetări asupra lavandei au aratat ca aceasta combate unele forme de cancer. De peste 20 de ani cercetătorii s-au concentrat asupra anumitor substanţe prezente în extractul de lavandă (limonenul şi alcoolul perilic) care se pare că pot combate mai multe forme de cancer.

Lavanda diminuează agitaţia şi agresivitatea persoanelor în vârstă care suferă de diferite forme de demenţă; atenuează anxietatea persoanelor expuse, în mod voluntar sau nu, la diferite situaţii generatoare de stress. Ceaiul de lavanda are proprietăţi sedative, antispastice, antiseptice, hipotensoare, carminative, diuretice şi sudorifice.

De asemenea, lavanda reduce inflamaţiile şi grăbeşte procesul de cicatrizare a rănilor. O cană de infuzie preparată dintr-un amestec de plante: flori de lavandă, de tei, de sulfină şi de captalan (câte o linguriţă din fiecare) este recomandată de două ori pe zi persoanelor depresive. Polifenolii din lavandă au capacitatea de a distruge bacteriile din stomac care sunt responsabile de digestia lentă și apariția arsurilor stomacale.

Lavanda se folosește si la prepararea prăjiturilor sau în combinație cu diverse alimente, deoarece dă un gust aparte mâncărurilor și, totodată, este adjuvant in problemele digestive.